„Vom negocia cu tact, diplomaţie, cu măsură şi echilibru. Dacă va exista posibilitatea de a se discuta despre portofolii eu sunt deschis să discutăm în baza unui mandat dat de forurile statutare ale fiecărui partid”, a declarat Ludovic Orban, joi seară, la un post TV.
„Domeniile pe care le girează miniştrii PNL sunt de importanţă foarte mare şi cu impact asupra vieţii românilor. Dacă va exista posibilitatea să se renegocieze şi să obţinem ministere pe care le doresc unii din PNL voi face asta. Mi-aş fi dorit Ministerul Transporturilor, recunosc. Nu am cedat nimic, într-o negociere nu poţi doar să câştigi, ci trebuie să şi împarţi”, a declarat Ludovic Orban.
„Negocierile au plecat cu pretenţia USR PLUS ca partajarea ministerelor să fie şapte la şapte, aşa a fost mandatul lor. Cu toate acestea, repartizarea a fost nouă PNL, şase USR PLUS şi trei UDMR.
Gândiţi-vă că în prioritizarea ministerelor eu am avut o dificultate foarte mare, pentru obligatoriu trebuia să obţin nişte ministere, adică Ministerul Apărării, Ministerul de Externe, de asemenea Ministerul Educaţiei, dar şi Ministerul Finanţelor, pentru că un premier trebuie să aibă un om în care să aibă încredere, e mâna dreaptă a premierului”, a mai spus președintele PNL.