"Investițiile sunt doar o vorbă goală în gura PNL-iștilor care s-au predat PSD. Se declară nemulțumiți de nivelul acestora, de sub 7% din PIB, în bugetul de stat pentru 2022, dar n-au întreprins nimic concret pentru a corecta lucrurile. Doar gargară și figurație, crezând că este suficient pentru a se declara susținători ai dezvoltării. Sunt pe cale să înghită pe nemestecate bugetul PSD, din care actualul premier nu cred că înțelege ceva", afirmă Orban, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Fostul lider al PNL atrage atenția asupra faptului că Forța Dreptei a înregistrat o serie de amendamente care vin să ridice nivelul investițiilor prevăzute pentru 2022 la peste 7% din PIB, de la 6,7%, prin alocări făcute în puncte esențiale pentru dezvoltarea economică.
"Îi invit să le voteze, pentru că sunt angajamentele pe care PNL le-a abandonat", a arătat acesta.
El susține că ar fi vorba de 3 miliarde pentru IMM-urile românești, care în contextul pandemiei de coronavirus au nevoie sprijin pentru capital de investiții, un program conform OUG 130/2020, care nu este finanțat.
"Pentru aceste companii este în continuare necesară susținerea, iar orice leu investit va genera creștere economică și locuri de muncă în România. Pentru investiții locale, promise comunităților locale, o suplimentare de 2 miliarde de lei la bugetul ministerului Dezvoltării care să permită finanțarea proiectelor pentru rețele de apă, canal și gaze. În prezent, alocarea nu va satisface nici pe departe nevoia localităților de a ajunge la un nivel minimal de civilizație", a mai spus Orban.
Fostul premier trage, de asemenea, un semnal de alarmă în privința faptului că investițiile în irigații sunt capitale, acestea nemaiputând "aștepta sub niciun chip".
"Actuala formă a bugetului îi lasă pe fermieri de izbeliște în fața secetei, motiv pentru care cerem o suplimentare cu 1,5 miliarde de lei pentru ca Ministerul Agriculturii să demareze de urgență aceste investiții. De altfel, Guvernul este dator să susțină acest tip de investiții din fonduri naționale, de vreme ce guvernul anterior a omis irigațiile din negocierea pentru PNRR, în ciuda insistențelor ministrului Agriculturii.
Așadar, dacă parlamentarilor PNL le pasă de investiții și se iau în serios atunci când susțin acest lucru, le sugerez să voteze în plen pentru adoptarea amendamentelor Forței Dreptei", a conchis Ludovic Orban.