Oraşul suedez Kiruna, situat la 145 de kilometri nord de Cercul Polar, oferă prosperitate celor care îndrăznesc să se stabilească aici, înfruntând frigul şi întunericul din timpul iernii. Anul acesta, mercurul oferă un respiro, dat fiind că temperaturile depăşesc normalul perioadei, dar întunericul este inflexibil în Laponia suedeză, unde la mijlocul lunii ianuarie, de exemplu, durata zilei abia depăşeşte trei ore. Este un mediu atât de dificil, extrem de-a dreptul, încât până şi cei născuţi aici fug spre sud.
"Este destul de cald. Am prins şi minus 30 de grade Celsius", comentează pentru EFE Marianne Nordmark, angajată a Consiliului Local şi originară din Kiruna.
La două dimineaţa, peisajul pare că se cutremură uşor la explozia dinamitei. Şocurile, banale pentru localnici, dar îngrijorătoare pentru străini, ajută la forarea minei din care se extrage 80% din fierul din Uniunea Europeană, gropi şi cariere din care se scoate zilnic suficient metal cât pentru a se construi douăsprezece turnuri Eiffel.
Acest fier pe care îl exploatează compania publică suedeză LKAB, care deţine şi mina Malmberget din apropiere, este originea tuturor lucrurilor din Kiruna, oraş fondat în 1900 special pentru a-i smulge pământului metalul.
(Un secol mai târziu şi cu aproximativ 23.000 de locuitori, Kiruna se confruntă cu trei provocări: eliminarea CO2 din industria sa, evitarea declinului demografic şi mutarea centrului oraşului la 3 kilometri est, deoarece în prezent este situat în apropierea unei mine care se va prăbuşi.
- Mutarea centrului oraşului Kiruna, un proiect faraonic -
Mutarea, care a început în 2004 şi se va încheia în 2035, afectează aproximativ 6.000 de locuitori, cărora autorităţile le-au oferit locuinţe noi sau despăgubiri în bani.
În afara locuinţelor, sunt mutate douăzeci de clădiri istorice intacte, inclusiv o preţioasă biserică din lemn care datează din 1912, care a avut drept sursă de inspiraţie o colibă sami (popor indigen ce vorbeşte limba sami, înrudită cu limbile uralice, şi trăieşte în Scandinavia de Nord şi în nordul Rusiei, în peninsula Kola - n.r.), şi care este cunoscută drept "sanctuarul poporului nomad".
Efortul faraonic răspunde faptului că minele bogate de la Cercul Polar suedez avansează constant către un viitor la fel de promiţător precum trecutul lor.
În secolul al XX-lea, LKAB a fost un deschizător de drumuri în fabricarea de bile mici de fier concentrat numite "peleţi", care sunt obţinute prin transformarea magnetitului extras din sol în urma unor procese la care se ard cărbune şi cocs.
- Noi tehnici de extracţie care nu emit dioxid de carbon -
Totul mergea bine, dar schimbările climatice impun industriei să se reinventeze şi LKAB a optat pentru a produce "bureţi" de fier mai rafinaţi decât "peleţii" cu o tehnică de pionierat care nu emite dioxid de carbon: vechiul cărbune este înlocuit cu hidrogenul verde generat cu ajutorul energiei eoliene şi hidraulice, astfel încât produsul rezidual este H2O în loc de CO2.
"Avem rezerve de 4 miliarde de tone, mai mult decât s-a extras până acum", explică directorul executiv al LKAB, Jan Mostrom, dintr-o galerie aflată la 500 de metri adâncime. Mostrom se aşteaptă ca, până în 2045, toată producţia companiei să fie neutră din punct de vedere climatic.
Varianta sustenabilă a acestui produs feros, aflată în fază experimentală, este totuşi mult mai costisitoare decât cea "murdară". Dar este singurul viitor posibil şi are sprijinul deplin al Uniunii Europene, care îşi propune să pună în mişcare o revoluţie industrială verde cu energie regenerabilă care nu eliberează dioxid de carbon.
Kiruna are şi pământuri rare, mană cerească a electrificării, iar viitorul arată atât de roz încât este nevoie de aproximativ 7.000 de noi rezidenţi pentru a asigura suficientă mână de lucru pentru extinderea minelor.
Condiţiile meteo sunt extreme, dar şi stimulentele financiare sunt pe măsură: un tânăr care a terminat liceul poate câştiga un salariu brut de 3.000 de euro, iar salariile cresc pe măsura calificărilor.
Nu se caută doar mineri sau ingineri. Este nevoie şi de electricieni sau instalatori, lucrători pentru magazine, restaurante şi transporturi. Şi nu este nevoie să vorbeşti suedeză, engleza este suficientă.
Închirierea unei garsoniere costă 500 de euro, cheltuielile lunare de întreţinere ale unui apartament de 85 de metri pătraţi sunt de 150 de euro, un kilogram de carne de pui fără os costă 7 euro în supermarket, iar o sticlă de bere la jumătate de litru îl costă 6,5 euro pe cel care vrea s-o bea într-un bar.
Există un aeroport, o gară şi o staţiune de schi, o universitate tehnică, un hotel de gheaţă, saune, o piscină interioară şi un centru al Agenţiei Spaţiale Europene.
De la acest centru, sunt lansate baloane stratosferice pentru a studia aurora boreală, marele dar din ceruri în cele şase luni de întuneric aproape total care învăluie oraşul, preludiu la încă o jumătate de an de soare aproape perpetuu care străluceşte peste câmpii, păduri, reni şi lacuri.
Dacă nu ar fi nevoie de mai multe straturi de îmbrăcăminte funcţională termoactivă pentru a te avânta în întunericul polar al străzii şi a înainta greoi pe stratul gros de gheaţă care aşteaptă răbdător ca un pieton să alunece şi să-şi rupă câteva oase, ai crede că în Kiruna păşeşti într-un adevărat paradis pe pământ.
"Este o cultură şi o climă diferită. O iubeşti sau o urăşti", rezumă Sigfrid Vestling, o arhitectă suedeză crescută în Franţa care s-a stabilit în Kiruna în 2019, locul de naştere al mamei ei, care şi-a găsit de lucru în planificare urbanistică şi s-a căsătorit cu un localnic.
