Opt persoane care nu şi-au putut justifica prezenţa, vineri seara, la terasa unei cafenele din incinta unui centru comercial din municipiul Constanţa, localitate în carantină, au fost sancţionate de poliţişti.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, una dintre persoane a fost amendată cu 500 de lei, iar celelalte şapte au primit avertismente.
„În jurul orei 18,00, poliţiştii Secţiei 2, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu la un centru comercial de pe raza de competenţă, au identificat, la o terasă, 8 persoane care nu respectau măsurile instituite prin carantinarea municipiului Constanţa, în sensul că nu şi-au putut justifica prezenţa. Poliţiştii au aplicat 8 sancţiuni contravenţionale, dintre care o amendă în valoare de 500 de lei şi 7 avertismente”, a transmis IPJ.
În municipiul Constanţa, carantina zonală a fost prelungită cu încă 14 zile, începând cu data de 18 decembrie, de la ora 20,00, rata de infectare cu COVID-19 fiind de 8,65 la mia de locuitori. În judeţ, indicele respectiv este de 6.