iPad Air 2 și iPad mini 3 sunt acum oficiale, dar Apple a mai introdus ceva odată cu noua tabletă de 9,7 inci. Este vorba de Apple SIM, o cartelă SIM specificată pe pagina dedicată iPad Air 2 și care este independentă de operatorii tradiționali din Statele Unite ale Americii: AT&T, Sprint și T-Mobile. Verizon funcționează pe infrastructură CDMA, care nu utilizează cartele SIM.
Ce înseamnă Apple SIM? Pentru iPad înseamnă mai mult un experiment, dar pentru iPhone ar însemna un pas serios spre independența utilizatorului față de operator. După cum s-a văzut foarte bine anul trecut cu iPhone 5s lansat în rețeaua China Mobile, și după cum e cazul în fiecare an în SUA, telefoanele încă sunt dependente de operatori într-o proporție destul de mare. Trecerea de la un operator la altul nu se face atât de ușor, dar prin Apple SIM s-ar putea schimba lucrurile.
Află totul despre Apple SIM de la Playtech