Interes mare la Sibiu pentru concertele susţinute la sfârşitul acestei luni de Ansambul Instrumental al teatrului Scala din Milano. Toate locurile sălii unde vor avea loc reprezentaţiile au fost deja ocupate. Singurele bilete destinate publicului larg au fost puse, astăzi, în vânzare şi s-au epuizat în câteva minute.
Instrumentiştii din Milano vor susţine două concerte în sala Filarmonicii de la Sibiu: pe 25 şi 26 februarie. Primul spectacol va fi rezervat doar pentru personalităţi şi presă. La cel de-al doilea, 250 de locuri sunt deja ocupate de invitaţii organizatorilor. Pentru publicul larg au fost disponibile 150 de bilete, iar vânzarea lor nu a durat zece minute.
Pentru că bilete s-au epuizat rapid, au existat şi clienţi nemulţumiţi.
"Sunt nemulţumit că deşi eram în primii 10 cumpărători, nu mai e niciun bilet din cele 150 anunţate de presă că se vor vinde", a spus un cumpărător.
"Bineînţeles că s-au dat la prieteni, la cunoştinţe, la foartă multă lume şi asta s-a întâmplat! Noi am venit la prima ora şi ni s-a spus că în 5 minute vine doamna. L-am trimis pe soţul meu în 5 minute şi nu mai erau bilete", a povestit un alt cumpărător.
Conducerea Filarmonicii din Sibiu a declarat că o mare parte din biletele destinate publicului larg au fost vândute după o listă de priorităţi, înainte de a ajunge la casă. Preţul unui bilet la reprezentaţia artiştilor italieni este de o sută de lei.