Poluarea aerului este "noul tutun", a declarat directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, pe site-ul organizaţiei de la Geneva unde se desfăşoară în premieră, între 29 octombrie şi 2 noiembrie, The Global Conference on Air Pollution and Health (Conferinţă mondială asupra poluării aerului şi sănătăţii).
Cu această ocazie, OMS a publicat un raport ce dezvăluie că zilnic aproximativ 93% dintre copiii cu vârste de sub 15 ani din întreaga lume (1,8 milliarde de copii) respiră un aer atât de poluat încât le pune în pericol sănătatea şi dezvoltarea.
Potrivit OMS, aproximativ 91% dintre locuitorii planetei respiră aer poluat, fapt ce provoacă 7 milioane de decese pe an.
În 2016, poluarea aerului din interiorul locuinţelor şi din exterior a provocat moartea a 543.000 de copii cu vârsta de sub 5 ani şi 52.000 de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 15 de ani ca urmare a infecţiilor respiratorii acute, notează raportul.
Potrivit raportului, femeile însărcinate expuse aerului poluat sunt susceptibile să nască prematur iar copiii să aibă o greutate mai mică decât cea normală. Raportul explică de asemenea că poluarea afectează şi dezvoltarea neurologică şi capacităţile cognitive ale copiilor.
De asemenea, copiii care sunt expuşi la niveluri înalte de poluare riscă să dezvolte boli cronice precum boli cardiovasculare la vârsta adultă. Unul din motivele pentru care copiii sunt mai vulnerabili la efectele poluării atmosferice este faptul că ei respiră mai rapid decât adulţii şi absorb mai multe substanţe nocive, conchide OMS.
Nou născuţii şi copiii mici sunt mai vulnerabili la poluarea aerului din locuinţele care folosesc în mod frecvent tehnologii şi combustibili poluanţi la gătit, la încălzire şi la iluminat.
Cu prilejul unei teleconferinţe, Dr. Maria Neira, directoarea departamentului pentru sănătate publică al OMS, a subliniat că prioritatea comunităţii internaţionale este de a accelera tranziţia spre "energii curate, regenerabile".