Recordul zilnic precedent în ce privește numărul de cazuri a fost de 228.102, înregistrat pe 10 iulie, potrivit OMS.
Duminică a fost o creştere cu 230.370 a cazurilor de coronavirus, cele mai mari creşteri fiind înregistrate în Statele Unite, Brazilia, India şi Africa de Sud.
Decesele au rămas constante la nivel global, la aproximativ 5.000 pe zi.
Cazurile globale de coronavirus au depășit 13 milioane până luni, potrivit datelro centralizate de Worldometers. Dintre aceștia, 571.000 au fost răpuși de COVID-19 în ultimele șapte luni de când a izbucnit pandemia.
Cele mai afectate rămân în continuare Statele Unite, cu peste 3,41 milioane de cazuri raportate până luni, și Brazilia, cu peste 1,86 de milioane. Sub un milion de cazuri, dar în topul negativ COVID-19, mai este India, pe al treilea loc, la nivel global, potrivit Worldometers, cu peste 879.000 de infectări cu noul coronavirus.
Din punctul de vedere al deceselor din cauza COVID-19, Mexicul a devenit duminică a patra ţară cu cel mai mare număr de decese cauzate infecției cu virusul SARS-CoV-19, devansând Italia. Potrivit portalului worldometers.info, țara a înregistrat 299.750 de cazuri confirmate de infecție cu coronavirus și 35.006 de decese, comparativ cu Italia, care a ajuns în prezent la 243.061 cazuri de coronavirus și 34.954 de decese.