”Romania e în al 27-lea an de declin demografic și curînd nu va mai plăti nici pensii, că nu va mai avea cine alimenta fondul.
Între timp ne luptăm cu dezinfectanții diluați, statul mafiot și ofensiva organizațiilor LGBT, care nu mai vor doar dezincriminare (au primit-o imediat după ’90), toleranță (le-a fost dată, nimeni nu le contestă dreptul de a avea relații și de a le afișa, în parade stradale chiar), recunoaștere (o au, iar la nivel artistic, din plin!), ci vor, de cîțiva ani și la noi, căsătorii gay și drept de adopție. Asta înseamnă copii crescuți în spiritul homosexualității și deci, curînd, o rată și mai mică a natalității. Cît mai e pînă la extincția totală, Dumnezeu știe… Poate cu încă un mic efort, puțin de tot.
Dar pînă atunci, 3 milioane de semnături care susțin familia tradițională au fost depuse ieri, la Palatul Parlamentului, într-o încercare disperată de a mai salva ceva. E – cine știe – gestul ultim al majorității fertile înainte să fie înghițită cu totul de pretențiile unei minorități sterile”, a scris Olivia Steer pe Facebook.