„Scrie în contracte că plățile se fac euro și uneori în dolari. I-am spus clar președintelui rus că aest lucru va rămâne așa” și „companiile vor să plătească în euro și așa vor face””, a afirmat Scholz, potrivit AFP.
Președintele Vladimir Putin a semnat decretul care prevede că, începând de vineri, cumpărătorii străini trebuie să plătească livrările de gaze naturale în ruble. În caz contrar, livrările ar urma să fie sistate.
Potrivit decretului, cumpărătorii de gaz rusesc vor trebui să-și deschidă conturi în ruble în băncile rusești, pentru a putea plăti în ruble livrările, începând cu 1 aprilie.
„Dacă aceste plăți nu vor fi efectuate, vom considera acest lucru o neplată din partea cumpărătorilor, cu toate consecințele care decurg de aici. Nimeni nu ne vinde nimic pe gratis și nici noi nu vom face acte de caritate – adică contractele existente vor fi reziliate”, a avertizat președintele rus, potivit RIA Novosti.
„Contractele existente pentru furnizarea de gaze vor fi reziliate dacă cumpărătorii din țările «neprietenoase» nu respectă noile condiții de plată”, a subliniat Putin. El a mai spus că Rusia va continua să furnizeze gaze în volumele convenite și la prețurile convenite.
Companiile și guvernele occidentale au respins această măsură, considerând-o o încălcare a contractelor existente, care sunt stabilite în euro sau dolari. Ministrul francez al Economiei a declarat că Franța și Germania se pregătesc pentru posibila sistare a livrărilor de gaz rusesc, ceea ce ar ar arunca Europa într-o criză energetică serioasă, notează Reuters.
În prezent, Federația Rusă exportă gaze în valoare de aproape 10 miliarde de dolari pe lună. Spre exemplu, în ianuarie 2022, veniturile totale din exporturile de gaze au atins un nivel record de 9,75 miliarde de dolari, potrivit Interfax. În aceeași lună, Gazprom a exportat 7,146 de miliarde de metri cubi către statele occidentale în valoare de aproximativ 5,99 miliarde de dolari, conform calculelor Interfax bazate pe datele Serviciului Vamal Federal. Eșantionul acoperă livrările de gaze rusești către 20 de țări: Austria, Bulgaria, Elveția, Cehia, Germania, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Grecia, Croația, Italia, Lituania, Letonia, Macedonia, Olanda, Polonia, România, Slovacia, Slovacia și Ungaria.