Boris Bondarev, consilier al misiunii Rusiei la biroul Naţiunilor Unite de la Geneva, a demisionat din funcţie, afirmând că ”nu a fost niciodată atât de ruşinat” de ţara sa”, potrivit Kommersant, citat de HotNews.
Boris Bondarev, consilier al misiunii Rusiei la biroul ONU de la Geneva, a criticat Ministerul rus de Externe – unde a lucrat timp de 20 de ani – pentru ”nivelul său crescut de minciuni şi neprofesionalism”, relatează organul ONU de supraveghere al drepturilor omului.
Bondarev afirmă că în cei 20 de ani de carieră diplomatică, deşi a fost martor la diferite schimbări ale politicii externe, ”nu a fost niciodată atât de ruşinat de ţara sa ca pe 24 februarie”, 2022.
”Războiul agresiv declanşat de Putin împotriva Ucrainei şi, de fapt, împotriva întregii lumi occidentale, este nu numai o crimă împotriva poporului ucrainean, ci, poate, cea mai atroce crimă comisă împotriva poporului Rusiei”, a continuat el, subliniind că şansele unui stat rus liber şi prosper sunt din ce în ce mai slabe.
El susţine că cei care au început războiul au un singur obiectivul, şi anume ”să rămână la putere pentru totdeauna”.
Diplomatul a mai declarat că activitatea Ministerului rus de Externe a devenit ”pur şi simplu catastrofală” în ultimii ani, prin promovarea ”clişeelor de propagandă în spiritul ziarelor sovietice din anii 1930”.
De asemenea, Bondarev a ţinut să îl critice în mod deosebit pe ministrul rus de Externe Serghei Lavrov, despre care a spus că a trecut de la un ”intelectual profesionist şi educat” la ”o persoană care răspândeşte în mod constant declaraţii contradictorii şi ameninţă lumea... cu arme nucleare”.
BREAKING: 🇷🇺 Russia’s Counsellor to the United Nations in Geneva has resigned.
— Hillel Neuer (@HillelNeuer) May 23, 2022
Boris Bondarev: “Never have I been so ashamed of my country.”
UN Watch is now calling on all other Russian diplomats at the United Nations—and worldwide—to follow his moral example and resign.
🧵: pic.twitter.com/ZuKqq0gJO8