Lacul Morii ar putea îneca Bucureștiul în cazul unui cutremur major. Specialiștii spun că apa ar putea ajunge la câțiva kilometri distanță, până în cartierul Tineretului.Aflat la doar 6 kilometri de centrul Capitalei, Lacul Ciurel reprezintă un adevărat pericol în cazul unui cutremur puternic, atrag atenția specialiștii.
Cantitatea uriașă de apă s-ar năpusti către Capitală și cu siguranță cele mai afectate ar fi blocurile din imediata apropiere. „Dacă ar ceda stăvilarul atunci ar ceda și digul de protecție cu siguranță. Este clar, cartierul Grozăvești, cartierele joase, zona Eroilor, zona Parlamentului, zona Unirii, Timpuri Noi, cartierele Tineretului și Văcărești”, afirmă Dan Trifu, inginer, potrivit activenews.ro.
Peste 1.500 de pompieri sunt antrenați să intervină în cazul unui dezastru.