Audierile apropiaților lui Liviu Dragnea au curs, în ultimele luni, pe bandă rulantă. Cel mai nou nume de pe lista celor vizaţi de procurorii anticorupţie e al lui Sevil Shhaideh, vicepremier şi ministru al Dezvoltării în cabinetul Tudose, cercetată în dosarul "Belina". În aceeși cauză, procurorii cer aviz de la Parlament pentru încuviinţarea urmăririi penale și a Rovanei Plumb.
Un alt personaj controversat care a ajuns la DNA este directorul general Tel Drum, Petre Pitiş, despre care se spune că ar fi interfaţa afacerilor lui Dragnea. Pitiş este urmărit penal pentru fraudă într-un dosar cu fonduri europene. Pe urmele sale a păşit şi Florea Neda, director în cadrul aceleiaşi firme, care de-a lungul timpului a câştigat numeroase contracte cu statul.
Ilie Liviu Dragne - Pe lângă numele foarte asemănător cu cel al preşedintelui PSD, el ar fi fost şi unul dintre personajele cheie din afacerile derulate de familia președintelui Camerei Deputaților. Dragne este administratorul fermei de porci Salcia, din judeţul Teleorman, la care a deţinut 90% din acţiuni chiar fiul preşedintelui PSD, Valentin Ștefan Dragnea. Ilie Dragne se află sub control judiciar, în dosarul fermei de porci, în care este acuzat de evaziune fiscală.
Marian Fiscuci, fost coleg de liceu al lui Liviu Dragnea și primul patron al firmei TelDrum, este şi el pe lista procurorilor anticorupţie, care îl acuză de complicitate la evaziune fiscală.
Încheiem lista, însă, cu Adrian Ionuţ Gâdea fost preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, urmărit penal pentru abuz în serviciu, în dosarul Belina.