"Dacă vrei să vii în Germania, noi trebuie să facem o serie de verificări de securiatte. Pentru a face aceste verificări de securitate îţi vom cere să ne prezinţi activitatea ta de pe Facebook din ultimele luni", a declarat de Maiziere, care a explicat că acest program trebuie analizat în ceea ce priveşte eficienţa costurilor şi a timpului pierdut de grănicieri.
Însă, programul propus de demnitarul german răspunde frustrării pe care o întâmpină grănicierii germani în încercarea de a identifica un migrant prin metodele tradiţionale, potrivit News.ro.
"Deseori întâmpinăm cazuri în care migranţii nu deţin acte de identitate, însă aproape toţi au smartphone-uri", a precizat de Maiziere.
De asemenea, demnitarul a atras atenţia că inclusiv sistemul prin care amprentele migranţilor sunt înregistrate atunci când aceştia ajung pe coastele europene s-a dovedit supus greşelilor. În acest caz, deşi amprentele adolescentului afgan, care a atacat cu un topor pasagerii unui tren bavarez, au fost înregistrate, niciun indiciu nu a putut să fie găsit în baza de date.
În schimb, smartphone-urile s-au dovedit instrumente valoroase pentru foarte mulţi migranţi, întrucât au putut să menţină contactul permanent cu prietenii şi rudele.
La începutul săptămânii, autorităţile germane au arestat un solicitant de azil sirian, acuzat de planificarea unui atac terorist la deschiderea noului sezon Bundesliga. Potrivit presei germane, autorităţile au găsit poze cu acesta în timp ce lupta alături de jihadiştii Statului Islamic din Siria în smartphone-ul suspectului.
Autorităţile daneze, norvegiene, suedeze şi olandeze verifică în mod obişnuit telefoanele mobile ale migranţilor pentru a stabili identitatea lor în lipsa unor documente oficiale.