Ancuța Cârcu, membrul AUR, află astăzi decizia judecătorilor în dosarul de proxenetism în care este implicată. Aceasta ar putea fi arestată alături de alți trei bărbați cercetați în dosar. Decizia se va da la Judecatoria Turda.
Ancuța Cârcu, membru AUR, este acuzată într-un dosar care vizează o grupare de proxeneți din Turda și riscă să ajungă în arest. Cârcu a devenit celebră în 2013, sub porecla "sexy peremista", după un scandal monstru, în direct la televizor, cu fostul lider PRM Corneliu Vadim Tudor. Sorin Lavric, unul dintre liderii AUR, a afirmat că Ancuța Cârcu va fi exclusă din partid, dacă este vorba de un caz penal.
Pe numele Ancuţei Cârcu a fost emis un referat de arest preventiv în dosarul „Proxeneţii de Tenerife”, în care mai sunt vizate alte trei persoane. Ulterior însă ea nu a fost arestată preventiv.
„Proxeneţii duceau fetele în Tenerife şi Madrid pentru a le plasa pe stradă. În momentul în care prostituatele aveau clienţi erau obligate să raporteze tot: locaţie, sume încasate, cu cine merg etc”, se menționează într-un comunicat despre caz.
Propunerile de arestare preventivă au venit după o serie de percheziții făcute de poliţişti și procurori, în 2 februarie, la Turda, dar şi în judeţele Argeş, Mureş, Giurgiu, Dâmboviţa, Suceava şi Dolj, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de proxenetism, şantaj, camătă şi influenţarea declaraţiilor.