Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vaslui, un echipaj de jandarmerie aflat în misiune de menţinere a ordinii publice pe raza municipiului Bârlad a fost direcţionat către zona Sălii Sporturilor, acolo unde s-a produs incidentul anunţat la numărul de urgenţă 112 de soţul femeii.
„La faţa locului a fost identificat un câine din rasa Amstaff care era agresiv. Jandarmii au reuşit să izoleze patrupedul într-un parc de copii îngrădit din apropiere, astfel încât să nu mai poată ataca alte persoane sau animale şi în continuare au asigurat zona. Din fericire, persoana care a fost atacată nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, însă câine muşcat a avut nevoie de o vizită la veterinar pentru îngrijiri de specialitate”, precizează un comunicat de presă transmis, vineri, de IJJ Vaslui.
Jandarmii au mai informat că stăpânul câinelui nu a putut fi identificat, motiv pentru care, cu sprijinul autorităţilor locale şi al unei firme de ecarisaj, animalul a fost transportat la padocul din municipiul Bârlad.