Scene pline de violență la Coroiești, acolo unde o femeie însărcinată a fost înjunghiată în zona gâtului de către concubin. Bărbatul s-a întors băut de la muncă a făcut scandal apoi a pus mâna pe un cuțit și a înunghiat-o pe femeie, punându-i atât ei viața în pericol, cât și pe cea a bebelușului. Imediat la fața locului au fost trimise mai multe echipaje medicale. “Femeia în vârstă de 40 de ani este însărcinată și a suferit mai multe plăgi produse prin agresiune cu un corp ascuțit, la nivelul regiunii anterioare a gâtului și la nivelul membrului superior drept. Este conștientă dar instabilă hemodinamic. Aceasta nu poate comunica din cauza rănilor de la gât”, a declarat medicul Daniel Ungureanu de la SAJ Vaslui.
Martorii care au sunat la 112 spun că bărbatul era sub influența băuturilor alcoolice când a comis gestul. Cei doi se certau des spun vecinii însă nu-l credeau pe bărbat în stare să comită un astfel de gest. Medicii de pe ambulanță au găsit-o pe femeia de 40 de ani plină de sânge, ea avea mai multe plăgi înjunghiate la nivelul gâtului și a brațelor prin urmare a fost transportată la spital. POlițiștii l-au reținut pe bărbat și au deschis un dosar penal pe numele său.