„Din primele verificări efectuate la faţa locului poliţiştii au constatat faptul că o femeie, s-ar fi angajat în traversarea căii ferate, prin loc nepermis, fiind acroşată de trenul Regio 4082, care circula pe ruta Sărmăşag- Satu Mare. În urma impactului a rezultat decesul femeii. Poliţiştii efectuează verificări în vederea identificării identităţii victimei”, precizează informarea transmisă de IPJ Satu Mare.
Poliţiştii continuă cercetările fiind deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.