„Poliţiştii Serviciului Rutier Vrancea au intervenit la un eveniment rutier, sesizat prin 112, la ora 19,31, produs pe DN 24, în afara localităţii Tişiţa. În urma coliziunii care a avut loc între două autoturisme, a rezultat rănirea a patru persoane, respectiv conducătorul unuia dintre autoturisme, două femei şi un minor de aproximativ 4-5 ani. Din nefericire, una dintre femeile rănite, în vârstă de 22 de ani, a decedat, iar cealaltă femeie este rănită grav", a precizat IPJ Vrancea.
Potrivit poliţiei, conducătorul autoturismului şi copilul au fost răniţi uşor şi au fost transportaţi la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Toate cele patru persoane sunt din judeţul Vrancea.