Aceștia au fost găsiți în județul Timiș de un asistent medical care a vorbit cu ei. Ei au spus că familia are bani și că nu are nevoie de ajutor. Călătorii merg prin toată Europa pentru a da o lecție de viață copiilor. Destinația lor finală este Palestina, țara de origine a tatălui.
Familia a plecat din Franța în urmă cu doi ani și vor să ajungă în Palestina cu o căruță trasă de un măgar. Inediții călători au fost filmați în zona localității Peciu Nou, din Timiș.
“Am întâlnit cu familie de oameni foarte plăcuți, prietenoși, senini. Bănuiesc că sunt cetățeni francezi. M-au salutat în limba franceză. Au spus că se îndreaptă cu acel atelaj tras de o simpatică măgăriță și-n căruță erau patru copilași, undeva de la 3 ani până pe la vreo 9 ani”, spune Marius Cârdei, citat de Radio România Timișoara.
“Au spus că se deplasează pur și simplu, în mod natural, pe jos. Am întrebat când au plecat din Franța. De doi ani de zile. Deci de doi ani de zile ei călătoresc, mergând aproape la pas cu acel atelaj, cu copiii după ei.
Ce mâncați? Mă gândeam că poate, na, sunt de condiții mai umilă, mănâncă de prin natură. Nu, noi avem bani, ne oprim, ne cumpărăm de la supermarket sau ne invită cetățenii din diverse locuri. Discuția a continuat pe făgașul respectiv, întrebând despre copiii, cum încearcă ei să-și educe copiii, că totuși n-au cum să meargă la școală Ei au spus că ei preferă să dea copiilor educație, oarecum prin această călătorie să-i învețe fapte de viață”, mai spune Marius Cârdei.