"Cu profundă tristeţe am aflat că Nilay Aydogan, jucătoarea Universităţii Cankaya, una dintre echipele din Superliga ING de baschet feminin, şi-a pierdut viaţa în urma cutremurului", a precizat federaţia într-un comunicat.
Aydogan, în vârstă de 30 de ani, a călătorit la Malatya pentru a-şi vizita bunica, dar a fost surprinsă de cutremurul devastator, în urma căruia blocul de apartamente în care se aflau amândouă s-a prăbuşit. Atât sportiva, cât şi bunica sa au fost găsite moarte între dărâmăturile clădirii.
Malatya se află la peste 150 de kilometri est de Kahramanmaraş, unde a fost situat epicentrul cutremurului din sud-estul ţării, care a provocat peste 35.000 de morţi în Turcia şi Siria.