UPDATE: "La data de 10 mai 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 17 au fost sesizați cu privire la faptul că, la punctul de acces într-o instituție publică din Sectorul 5, ar fi fost identificată o persoană care ar avea asupra sa elemente ce par a fi muniție.
Persoana a fost condusă la sediul secției în vederea continuării verificărilor.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.", informează DGPMB.
"La intrarea C2 in Palatul Parlamentului lucratorii din cadrul SPP au gasit la o colaboratoare AUR 5 capete de glont pe care spune ca le-a luat de la o tragere"
Cartușele au fost confiscate și accesul a fost blocat în clădire pentru o perioadă.
La nivelul Parlamentului s-a propus ca în urma incidentului să nu aibă acces decât persoanele care dețin legitimație eliberată de Senat sau Camera Deputaților, dar vor fi interzise și autoturismele fără legitimație.
În clădirea Parlamentului este interzis accesul cu muniție letată, obiecte ascuțite sau alte obiecte care ar putea fi utilizate pentru a răni o persoană.
"Referitor la incidentul din această dimineață, facem precizarea că persoana în cauză este colaboratoare a Grupului parlamentar AUR din Camera Deputaților. Conform procedurilor legale, persoana a fost condusă la Secția 17 de Poliție.", se arată într-o comunicare a Parlamentului.
”E vorba de o doamnă care apare în fiecare săptămână pe o listă cu mai mulți colaboratori AUR, la controlul de azi dimineață s-au găsit patru cartușe letale în geanta sa. Acum e la secția de poliție, s-a deschis un dosar penal, se fac cercetări pentru a se verifica dacă gloanțele sunt pentru o armă care ar fi fost introdusă de altcineva în Parlament”, a declarat Alfred Simonis pentru G4Media.
George Simion a avut o reacție rapidă pe Facebook după incident: "Serios? Dacă nu au explozibil sunt gloanțe? Dacă sunt breloace...? V-am spus că vine manipularea asta! Domnul Simonis, din păcate pentru el, este și analfabet."