Potrivit raportului Global Wealth 2021, numărul românilor cu o avere de peste 1 milion de dolari a crescut cu 50% în pandemie față de 2019, la peste 47.000. Unul dintre aceștia are o avere estimată la peste 500 de milioane de dolari.
MII DE ROMÂNI AU DEVENIT MILIONARI ÎN DOLARI ÎN PANDEMIE
2019 - 32.000 de români cu averi de peste un milion de dolari
decembrie 2020 - 47.168 de români cu averi de peste un milion de dolari
CE AVERI AU CEI 47.168 DE MILIONARI ROMÂNI
avere cuprinsă între 1 și 5 mil. de dolari: 43.200 de români
avere cuprinsă între 5 și 10 mil. de dolari: 2.806 români
avere cuprinsă între 10 și 50 mil. de dolari: 1.089 de români
avere cuprinsă între 50 și 100 mil. de dolari: 51 de români
avere cuprinsă între 100 și 500 mil. de dolari: 21 de români
avere de peste 500 mil. de dolari: un singur român
În medie, averea netă per adult a crescut cu aproape 5%, la 50.000 de dolari, iar cei mai mulți dintre români, aproape 60%, au o avuție cuprinsă între 10.000 și 100.000 de dolari.
La polul opus, procentul milionarilor este de 0,3%.
La nivel global, numărul milionarilor în dolari a depășit în premieră, în pandemie, 1% din populația adultă a lumii, ajungând la 56 de milioane de persoane.