50 de miliarde de lei vor fi împărțite primarilor pentru proiecte de investiții. De această dată, proiectul construit pe tiparul PNDL se va numi Anghel Saligny. Criticile nu lipsesc. Ministrul investițiilor, Cristian Ghinea, spune că prin acest program statul vine "cu pixul lui Dragnea" şi împarte banii după cum doreşte.
Ministrul Cristian Ghinea menţionează că proiectul nu a fost aprobat în coaliţie. „USR PLUS a spus: nu putem să aprobăm ceea ce criticam acum 3 ani. Haideţi să facem, dacă vreţi chestia asta şi dacă avem spaţiu bugetar – că asta e altă chestiune, de câte ori are propuneri USR PLUS, nu sunt bani, dar când e vorba de Anghel Saligny, PNDL3, sunt bani. Brusc, s-au găsit 50 de miliarde de lei în buget. De unde? Că nu am văzut această perspectivă bugetară, mai ales că suntem într-o ţară aflată în procedură de deficit excesiv. Nu a fost această discuţie”, a spus Cristian Ghinea.
Ministrul Fondurilor Europene menţionează că proiectul nu a fost aprobat în coaliţie. „USR PLUS a spus: nu putem să aprobăm ceea ce criticam acum 3 ani. Haideţi să facem, dacă vreţi chestia asta şi dacă avem spaţiu bugetar – că asta e altă chestiune, de câte ori are propuneri USR PLUS, nu sunt bani, dar când e vorba de Anghel Saligny, PNDL3, sunt bani. Brusc, s-au găsit 50 de miliarde de lei în buget. De unde? Că nu am văzut această perspectivă bugetară, mai ales că suntem într-o ţară aflată în procedură de deficit excesiv. Nu a fost această discuţie”, a spus Ghinea.
Citeste mai mult: adev.ro/qy0reg
Citeste mai mult: adev.ro/qy0reg