Noul director TAROM a parcat pe locul rezervat persoanelor cu handicap

Saturday, 19 October 2019, 16:17, Sursă: REALITATEA.NET

Proaspăt numit director TAROM, Valentin Gvinda a atras atenția presei print-un gest care nu-i face onoare. Managerul și-a parchează mașina pe locurile rezervate persoanelor cu handicap, chiar la Aeroportul Otopeni, potrivit Realitatea TV.

Ziuanews a publicat fotografia în care ar fi prezentată mașina lui Gvinda, parcată chiar în fața semnului de avertizare.

Potrivit aceluiași articol, înlocuitorul Mădălinei Mezei este un personaj controversat. Noul șef de la Tarom a avut suspendată licența de instructor de zbor vreme de trei ani pentru fraudă.

S-a pensionat și apoi a fost angajat în companie direct, în 2017, fără concurs. Autoritatea Civilă a confirmat oficial că proaspătul director general al companiei naționale aviatice n-a putut activa ca instructor între 2013 și 2016, din cauza unor "practici neregulamentare sau a utilizării frauduloase a certificatului".

Gvinda a inventat că a examinat un pilot la Paris, numai că acesta era în Indonezia, potrivit Realitatea TV.