Este vorba de norul poluant format din sulf, nitriţi şi monoxid de carbon, care ar fi apărut în Ucraina în urma bombardamentelor și incendiilor din războiul din Ucraina. Luni, autoritățile de la Kiev au anunţat că nivelul poluării aerului a crescut foarte mult, iar cetăţenilor li s-a recomandat să poarte măşti de protecţie în aer liber. Specialiștii spun că nu există niciun pericol pentru România în acest moment. În același timp, în aceste zile, un nor de praf saharian traversează România, venit din vestul Europei, însă concentrațiile particulelor de praf vor fi mai reduse decât în alte zone ale continentului european
Analiză cu privire la concentrațiile de monoxid de carbon și particule în suspensie (PM2.5 și PM10) în zona României pentru 22 și 23 martie 2022
În cursul zilei de azi (22 martie) și mâine (23 martie) în estul și în sud-estul României, circulația aerului se va face din sector predominant nordic și nord-estic. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în prima zi a intervalului în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei, precum și în sud-vestul Moldovei, unde vor fi rafale în general de 55...65 km/h, iar în zona montană aferentă temporar vitezele vor fi de peste 70...80 km/h.
În restul teritoriului, circulația aerului se va realiza predominant din sector nord-vestic și vestic, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate, cu precădere în regiunile centrale.
Datele furnizate de CAMS (Serviciul de Monitorizare a Atmosferei Copernicus) arată că pe parcursul zilei de astăzi și mâine, deasupra României, concentrațiile de monoxid de carbon nu vor avea valori ridicate.
Notă: Mai multe date privind aceste informații pot fi consultate pe site-ul Serviciului de Monitorizare a Atmosferei Copernicus (CAMS): atmosphere.copernicus.eu/charts/cams/
Datele privind evoluția Indicelui European al Calității Aerului (22 martie 2022, ora 10 UTC) bazate pe observații indică faptul că pe parcursul zilei de astăzi, 22 martie, și mâine, 23 martie, deasupra României, concentrațiile de particule în suspensie (PM10) nu vor avea valori ridicate.
Indicele European al Calității Aerului pentru zona României
Nivelul Indicelui European al Calității Aerului pentru fiecare locație este determinat de măsurătorile și prognozele numerice pentru 5 poluanți principali:
Notă: Aceste informații pot fi consultate pe site-ul: https://airindex.eea.europa.eu/Map/AQI/Viewer/#