Conform hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă adoptate joi, tot începând de vineri, restricţii se aplică şi în alte două localităţi, la Răstoaca şi Milcovul, unde rata de infectare a trecut de 6 cazuri la mia de locuitori.
Astfel, localităţile cu rata de incidenţă cuprinsă între 6 şi 7,5 la mie intră în carantină în weekend, iar circulaţia între orele 20,00 şi 5,00 dimineaţa se face doar cu declaraţie pe proprie răspundere, cu excepţia persoanelor cu schemă de vaccinare completă sau au trecut prin boală în ultimele 180 de zile. În localităţile în care incidenţa este de peste 7,5 la mie, carantina de noapte se aplică pe toată durata săptămânii.
De asemenea, în localităţile cu incidenţa este cuprinsă între 6 şi 7,5 la mie programul activităţilor economice este permis până la ora 24,00 şi respectiv până la ora 22,00 în weekend, în timp ce în localităţile cu peste 7,5 cazuri la mia de locuitori magazinele, restaurantele şi alte activităţi economice se închid la ora 22,00.
Totodată, masca devine obligatorie şi în spaţii deschise în toate localităţile în care rata de infectare este de peste 6 la mie.
Potrivit Prefecturii Vrancea, incidenţa cazurilor de COVID-19 în judeţ este de 4,63 la mia de locuitori, fiind înregistrate 1.772 de cazuri active, dintre care 219 cazuri depistate în ultimele 24 de ore.
În prezent, cea mai mare rată de infectare din judeţ se înregistrează în localitatea Vânători, în imediata apropiere a municipiului Focşani, unde rata de infectare se apropie de 9 cazuri la mia de locuitori. Alte localităţi cu rate de infectare ce depăşesc 6 cazuri la mia de locuitori sunt Tătăranu - 7,58, Goleşti - 7,07, Urecheşti - 7,05, Bilieşti - 6,88, Panciu - 6,47, Răstoaca - 6,22, Milcovul - 6,20 şi Fitioneşti - 6,00 cazuri la mia de locuitori.