Drept urmare, organizarea de nunţi şi botezuri este interzisă începând de duminică. De asemenea, tot de duminică sunt interzise organizarea şi desfăşurarea activităţii în cinematografe şi instituţii de spectacole şi/sau concerte.
"1. Activităţile de pregătire fizică în cadrul structurilor şi bazelor sportive, definite conform Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente şi competiţii sportive, pot fi desfăşurate numai în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.
2. În spațiile publice: piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020, emis în temeiul art.13 și al art.71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
3. Se permite desfăşurarea de către sportivii profesionişti, legitimaţi şi/sau de performanţă a activităţilor de pregătire fizică în bazine acoperite sau aflate în aer liber, iar activităţile de pregătire fizică în spaţii închise sunt permise în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.
4. În spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, în condiţiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului şi sportului şi al ministrului sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
5. (1) Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt interzise.
(2) Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt interzise.
(3) Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu un număr mai mare de 2.500 de spectatori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
6 (1) Activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele şi rugăciunile colective, se desfăşoară în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) În condiţiile alin. (1), pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2, organizarea de procesiuni şi/sau pelerinaje religioase este permisă numai cu respectarea regulilor de protecţie sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al Secretariatului de Stat pentru Culte.
7. Se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber.
8. Se interzice organizarea de evenimente private (nunți, botezuri).
9. Se permite organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu un număr de participanţi mai mare de 250 de persoane în interior şi mai mare de 300 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
10. Se permite organizarea de conferinţe cu un număr de participanţi mai mare de 300 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
11.Se interzice organizarea și desfășurarea de mitinguri și demonstrații.
12. In conditiile art. 5 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 55/2020, cu modificarile si completarile ulterioare, se stabilesc urmatoarele masuri:
1. Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în întervalul orar 20,00-5,00,în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, cu urmatoarele exceptii:
a) deplasarea in interes profesional, inclusiv intre locuinta/gospodarie si locul/locurile de desfasurare a activitatii profesionale si inapoi;
b) deplasarea pentru asistenta medicala care nu poate fi amanata si nici realizata de la distanta, precum si pentru achizitionarea de medicamente;
c) deplasari in afara localitatilor ale persoanelor care sunt in tranzit sau efectueaza calatorii al caror interval orar se suprapune cu perioada interdictiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, si care poate fi dovedit prin bilet sau orice alta modalitate de achitare a calatoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum ingrijirea/insotirea copilului, asistenta persoanelor varstnice, bolnave sau cu dizabilitati ori decesul unui membru de familie;
2. Pentru verificarea motivului deplasarii în interes profesional, prevazut la pct. 1 lit. a), persoanele sunt obligate sa prezinte, la cererea personalului autoritatilor abilitate, legitimatia de serviciu sau adeverinta eliberata de angajator ori o declaratie pe propria raspundere, completata in prealabil.
3. Pentru verificarea motivului deplasarii in interes personal, prevazut la pct. 1 lit. b)-d), persoanele sunt obligate sa prezinte, la cererea personalului autoritatilor abilitate, o declaratie pe propria raspundere, completata in prealabil.
4. Declaratia pe propria raspundere, prevazuta la pct. 2. si 3., trebuie sa cuprinda numele si prenumele, data nasterii, adresa locuintei/gospodariei/locului activitatii profesionale, motivul deplasarii, data completarii si semnatura.
5. Măsurile instituite, prevăzute la pct.1, nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic sau a certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.
6. Măsurile instituite, prevăzute la pct.1, nu se aplică persoanelor fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin documente, pe suport hârtie sau în format electronic, care să ateste vaccinarea acestora.
13 .(1) In conditiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, cu modificarile si completarile ulterioare, se instituie obligatia pentru operatorii economici care desfasoara activitati de comert/prestari de servicii in spatii inchise si/sau deschise, publice si/sau private, sa isi organizeze si sa isi desfasoare activitatea in intervalul orar 5,00-18,00.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), in intervalul orar 18,00-5,00, operatorii economici pot activa doar in relatia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
(3) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), unitatile farmaceutice, benzinariile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum si operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane si rutier de marfuri isi pot desfasura activitatea in regim normal de munca, cu respectarea normelor de protectie sanitara.
14 (1) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este interzisă.
(2) Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, precum și la terasele acestora este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități.
(3) Măsurile prevăzute la pct. 1 și pct. 2 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
(4) În situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 1 și pct. 2 este restricţionată sau închisă se permit prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.
(5) Operatorii economici prevăzuți la alin.(1) și alin. (2) vor respecta obligațiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății și al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului, emis în temeiul art. 71 alin 2 din legea 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
(6) Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber cu excepția celor prevăzute la alin (3), cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății și al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, emis în temeiul art. 71 alin 2 din legea 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.
(7) Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă.
15. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este interzisă.
16.Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este interzisă.
17. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.
18. Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este interzisă.
19.Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este interzisă.
20. În condițiile art 5 alin (3) lit.f din Legea nr.55/2020, cu modificările și completările ulterioare, activitatea piețelor agroalimentare, inclusiv a piețelor volante, a târgurilor, bâlciurilor și a talciocurilor, definite potrivit art 7 alin.(1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piață în unele zone publice, cu modificările și completările ulterioare, se desfășoară în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului sănătății și al ministrului muncii și protecției sociale.
21 (1) Atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea și acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulație pe durata pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.
"Întrucât măsurile propuse de CNSU prin hotărârea nr. 76/30.09.2021 nu îşi produc efecte în afara aprobării lor prin acte normative ale Guvernului, iar şedinţa de Guvern va fi mâine, pentru constatarea încadrării în limitele incidenţei cumulate în vederea punerii în aplicare a măsurilor stabilite în HG 932/2021 cu modificările şi completările ulterioare, au fost convocaţi membrii CMBSU pentru astăzi (...) pentru a hotărî asupra măsurilor ce urmează a fi adoptate şi asupra termenului de intrare în vigoare a acestora", a mai spus purtătorul de cuvânt.
Ședința din această seară a CMBSU vine după ce rata de incidență din București a crescut vertiginos în ultimele 24 de ore, ajungând la 7,68 de cazuri la mia de locuitori. Joi, Capitala avea o rată de incidență de 6,64/1000, iar miercuri de 6,33/1000.
Miercuri, când incidenţa COVID-19 a depăşit pragul de 6 la mia de locuitori în Capitală, subprefectul Antonela Ghiţă preciza că termenul legal pentru convocare a CMBSU este de 48 de ore de la data înregistrării acestor cifre şi că se calculează începând cu ora 0,00 a zilei următoare.
Reamintim că premierul Florin Cîţu a afirmat, miercuri, că reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, MAI şi DSU analizează decuplarea scenariilor de funcţionare a şcolilor de rata de infectare din localitate, fiind luată în calcul inclusiv introducerea testelor pe bază de salivă, pentru elevi.
De asemenea, el anunţa că ar urma să aibă loc o şedinţă a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în care se va aproba ca activităţile economice din domeniul HoReCa să se desfăşoare şi peste o rată de incidenţă de 6 la mie, dacă angajaţii şi clienţii sunt vaccinaţi.
Media pe Capitală era, joi, de 6,64%, de 10 ori mai mare față de finalul lunii august, potrivit datelor DSP. Pe data de 28 august, incidența cumulată la 14 zile era de 0.69 %.
Potrivit reglementărilor, în situația în care incidența cazurilor COVID-19 trece de 6 la mie, școlile intră în sistem online.
De asemenea, se instituie carantina de noapte în weekend. Este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 20.00-05.00.
Carantina nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Totodată, în localitățile cu rata de infectare între 6 și 7,5 la mie magazinele se închid, în weekend, de la ora 18.00.