Vremea se răcește în toată țara, avertizează meteorologii. Întreaga regiune de nord-vest a țării este sub atenționare meteorologică de ploi abundente. Administrația Națională de Meteorologie spune să ne așteptăm la cantități de apă care vor depăși chiar și 70 de litri pe metru pătrat.
"Vorbim de două mesaje, primul și cel mai important vizează zona Carpaților orientali, vestul carpaților meridionali și nordul carpaților orientali, acolo unde rămâne în vigoare începând de la ora 12.00 până mâine la 12.00 avertizarea meteorologică de cod portocaliu. Vorbim de cantități de apă importante, care vor depăși 40 - 50 de litri pe metru părtat, izolat până la 60 - 70 de litri pe metru pătrat, dar și în partea de vest de nord și centru a țării și zona montană, acolo unde rămâne în vigoare până mâine la ora 12 avertizarea de cod galben, cantitățile de apă vor depăși 25 - 30 de litru pe metru pătrat, izolat 40 - 50 de litri pe metru pătrat", a declarat meteorologul Elena Mateescu, pentru Realitatea PLUS.
Meteorologii au emis sâmbătă mai multe avertizări, anunţând precipitaţii în nordul, vestul şi centrul ţării până duminică la prânz, iar de duminică de la ora 2:00 până seara, vânt puternic în majoritatea judeţelor.
Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabil pentru intervalul 17 septembrie, ora 10:30 – 18 septembrie, ora 12:00, când local în vestul, nordul, centrul ţării şi la munte temporar va ploua însemnat cantitativ. Cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp şi izolat 40...50 l/mp.
În aceeaşi perioadă, în regiunile sudice şi sud-estice vor fi perioade în care pe alocuri instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, grindină şi vijelii.
O avertizare cod portocaliu de ploi abundente a fost emisă pentru 17 septembrie ora 12:00 – 18 septembrie, ora 12:00
”În Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali, precum şi în sudul Banatului se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi 40…50 l/mp şi izolat 60…70 l/mp”, transmite ANM.
Tot un cod portocaliu, dar vizând intensificări ale vântului, a fost anunţat pentru 18 septembrie, ora 02:00 – 18 septembrie, ora 20:00.
”Începând cu a doua parte a nopţii de sâmbătă spre duminică vântul se va intensifica treptat în toate regiunile. În sudul, estul, centrul teritoriului şi la munte vor fi viteze în general de 55...75 km/h, iar pe creste rafalele vor depăşi 80...100 km/h”, precizează meteorologii.