Nicolae Ciucă a spus că "se discută la nivel de experţi tehnic cu partea austriacă, cu toţi cei care pot să contribuie şi să ne sprijine" în acest demers.
„Suntem frustrați cu toții pentru că au fost depuse eforturi consistente și coerente, până în ultima clipă, pentru a putea să schimbăm decizia Austriei. La toate nivelurile, cu toții depunem toate eforturile pentru a cataliza această decizie pentru a intra în Schengen. Întreg angrenajul, toate mecanismele de care dispunem au fost repuse în funcțiune.
Se discută la nivel de experți tehnici cu partea austriacă, cu toți care pot să contribuie și să ne sprijine în demersul nostru. Ieri am fost la Ambasada Suediei, care asigură președinția UE. Avem confirmarea certă că aderarea la Schengen se află pe agenda de lucru a președinției suedeze. Este dreptul nostru, după atâția ani de zile. Din 2011 până acum s-au făcut eforturi permanent, s-au căutat soluții”, a spus Nicolae Ciucă, vineri seara, la un post TV.