”După cum știți, toată luna septembrie este o provocare, începutul școlii pentru mine fiind cel mai important moment de la debutul acestei pandemii. Începutul școlii trebuie gestionat cu maximă prudență. Trebuie abordat în măsura respectării acelor reguli pe care ar trebui să le știe toți părinții și să le însușească împreună cu copiii. Există o recomandare a portului măștii.
Acest port al măștii este absolut necesar în interior, în pauze, cât și în locurile aglomerate la ieșirea în curte. Dacă avem suspiciuni de existență a unor boli cronice sau dacă avem suspiciuni privind existența unor aparținători, acasă, care au patologii conexe, atunci medicul de familie sau medicul specialist poate recomanda ca acești copii să desfășoare activitatea online.
Rămân valabile aceleași precauții pe care le repetăm încă de la începutul acestei pandemii. Haideți să purtăm măști, haideți să folosim dezinfectantul, haideți să mergem pe circuite care sunt special marcate în drumul spre clasă și în drumul din clasă spre ieșirea din școală, precum și în timpul orelor! Păstrăm acea măscuță până în pauză, iar în momentul în care am ieșit și avem un loc mai liber, putem renunța un pic la dânsa”, a spus Nelu Tătaru, potrivit unui ziar local.