În cadru unei apariții la Realitatea Pus, Hossu a explicat cum cei care se încadrează în aceste categorii nu vor avea parte de majorările corecte în septembrie, întrucât statul nu ia în calcul contribuțiile lor din timpul muncii, care au fost plătite de angajator.
„Diferențele apar datorită punctelor de stabilitate. Deci practic, în intervalul 15-25 de ani sunt aproximativ 920.000 de pensionari. Aceștia nu vor lua nimic la corecția respectivă, pentru că practic, cad sub punctele de stabilitate.
După aceea sunt intervalele 25-30, unde sunt aproximativ 1,1 milioane de pensionari, e intervalul 30-35 la care sunt aproximativ 960.000 de pensionari și este intervalul peste 35, unde sunt 1,6 milioane de pensionari.
Este evident că puncte de stabilitate vor lua ultimele trei categorii. De principiu, problema este că cei care au decizii de pensionare între 2010 și 2020 sau următorii ani vor avea prin recalculare o valoare mai mică.
Acum mai există o categorie specială care cuprinde aproximativ 500.000 de persoane. Cei care sunt cu grupe speciale și deosebite. Aici legea, subliniez, legea, și nu normele, pentru că nu se pot corecta decât prin lege, legea de fapt arată două chestiuni. Cei în condiții speciale sau deosebite aveau două avantaje: Un avantaj era că vârsta standard de pensionare scădea cu o anumită vârstă, adică cu un anumit număr de ani, in functie de categoria condițiilor de muncă respectivă, deci reducerea vârstei standard, și a doua era o bonificație legată de faptul că a lucrat în condiții speciale”, a spus Bogda Hossu.