Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Satu Mare, pompierii au intervenit în această dimineață pentru stabilizarea unui stâlp de electricitate pe Bulevardul Transilvaniei, dar și pentru degajarea unei bucăți de tabla din acoperișul unei clădiri în apropierea mall-ului Shopping City, relatează realitateadesatumare.net.
La fața locului au fost dislocate două autospeciale, este vorba despre o autospecială de descarcerare și o autospecială de lucru la înălțime.
Vă reamintim că Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, astăzi, o avertizare de cod galben de vânt pentru mai multe județe, printre care și județul Satu Mare, care va dura până la ora 19.00.
Potrivit sursei citate vor fi intensificări temporare ale vântului cu rafale ce vor atinge și depăși 55…65 km/h și izolat 70 km/h.