''Astăzi (vineri - n.r.), toţi aliaţii au condamnat la unison acest atac. Folosirea oricărui tip de armă chimică dovedeşte o listă totală de respect faţă de viaţa omenească şi reprezintă o încălcare inacceptabilă a normelor şi regulilor internaţionale'', a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, la finalul reuniunii Consiliului Atlanticului de Nord.
Aliaţii NATO au mai căzut de acord că Rusia trebuie să coopereze pe deplin cu o anchetă imparţială privind otrăvirea lui Navalnîi şi care să fie condusă de Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice.
''Aliaţii NATO sunt de acord că Rusia trebuie să răspundă acum la întrebări serioase, iar guvernul rus trebuie să coopereze pe deplin cu Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice în cadrul unei investigaţii internaţionale imparţiale'', a transmis secretarul general al NATO.