Aproximativ 4.700 de militari şi 800 de vehicule aparţinând Marii Britanii, Canadei, Statelor Unite, Finlandei sau Poloniei participă la exerciţiile militare din statele baltice, cele mai importante de acest gen desfăşurate de NATO după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia.
Exerciţiile militare au fost lansate în apropierea oraşului Riga, capitala Letoniei.
Cele trei foste republici sovietice - Lituania, Letonia şi Estonia -, care au aderat în 2004 la NATO, sunt îngrijorate de sporirea prezenţei militare a Rusiei la frontierele lor, în contextul crizei ucrainene.
Aceste exerciţii militare "sunt foarte importante în contextul actual de securitate", a declarat pentru presă ministrul leton al Apărării, Raimonds Vejonis.
În schimb, Rusia le-a criticat virulent, catalogându-le drept "o demonstraţie de intenţii ostile", potrivit ministrului rus adjunct al Apărării, Vladimir Titov, citat de agenţia Interfax.
"Desfăşurarea de trupe suplimentare NATO în Europa Centrală şi de Est, chiar în baza rotaţiei, constituie o încălcare a acordurilor între Rusia şi Alianţa (Nord-Atlantică)", a declarat oficialul rus.
Exerciţiile militare din statele baltice vor continua marţi în Lituania şi vor avea loc până la 20 iunie.