Conform unui sondaj realizat de o platformă de recrutare online din România, numărul aplicațiilor pentru joburi remote este de trei ori mai mare decât oferta disponibilă.
Deși pandemia de coronavirus a accelerat adoptarea muncii de acasă la nivel global, începând cu 2023, tot mai multe companii au revenit integral la birou sau au adoptat modelul hibrid (prezență la birou și remote). În 2024, mai puțin de 5% dintre joburile postate pe eJobs.ro au fost pentru muncă remote.
Locurile de muncă remote
Datele arată că, în primele nouă luni ale anului, din cele peste 8 milioane de aplicări înregistrate, 1,2 milioane au fost pentru joburi remote. În același timp, 9 milioane de aplicări au vizat locurile de muncă din România cu prezență fizică la birou, iar 115.000 de aplicări au fost pentru joburi în străinătate. Specialiștii spun că majoritatea posturilor remote se regăsesc în domeniile creative, care nu necesită o colaborare intensă în echipă.
”Munca de acasă încă există în foarte multe domenii care presupun activitate intelectuală și lucrul cu datele, cred că aceasta este definiția. Aici vorbim și de munca de customer support (n.red. suport tehnic pentru clienți) vânzări, ecommerce, marketing, comunicare, tot ce ține de zona creativă. În zona de business- development (n.red. dezvoltare, administrare afaceri) mai sunt foarte mulți care lucrează remote”, a declarat Doru Șupeală, consultant HR, potrivit Ziare.com.
”Acum, companiile presează angajații să se întoarcă la birou, pentru că au un avantaj major în mânecă, este recesiune, ne apropiem de o criză oficială, deși de un și jumătate cam tot o simțim. Au scăzut foarte mult cifrele în vânzări și angajările nu mai sunt o prioritate pentru companii. Cele mai multe au redefinit munca, sau pur și simplu lasă oamenii care vor să se pensioneze, să se mute, și pur și simplu nu mai angajează înlocuitori. Deci, în momentul acesta, piața muncii este favorabilă angajatorilor, astfel că ei pot să-și impună condițiile. Revenirea la birou este o presiune parțial de neînțeles”, a mai spus acesta.
Munca de acasă poate aduce mai mulți bani
Doru Șupeală afirmă că, în perioada pandemiei, mulți români aplicau pentru joburi remote în străinătate, în speranța de a câștiga salarii mai mari. Însă, în prezent, tendințele s-au schimbat, iar angajații riscă să piardă mai mult dacă evită complet prezența la birou.
”În general, în anii de pandemie, companiile mari din lume au angajat remote pentru că au vrut să ia talente de înaltă valoare pe care să plătească puțin. Așa mulți oameni din România au început să lucreze ca freelanceri, folosind platformele de colaborare online. Acest fenomen s-a atenuat în ultimii ani pentru că nevoia de competențe pe plan internațional a scăzut din cauza recesiunii globale. Când vorbim de mase mari de angajați, cei care nu prea s-au dus la birou au avut șanse mai mici de a fi avansați si de a primi salarii mai mari. Există studii care arată treaba asta. Dar desigur, nu e o regulă”, a explicat specialistul HR.