"Într-un trimestru am plătit 3 miliarde de lei vechi către stat. Mi se pare prea mult! Nici chiar aşa!", a spus Isărescu, referindu-se la firma la care este acţionar, Mar SRL.
"Când mi-a spus cât trebuie să plătească firma impozit pe profit, i-am trântit telefonul în nas contabilului. Poate că ne vor uşura povara cu profitul reinvestit", a mai afirmat guvernatorul.
"Doar pentru profit trebuia să dau peste 1 miliard (n.r. lei vechi). Trebuie să vă mărturisesc ca nu am dat un şfanţ. Sunt acţionar majoritar, am 53% din acţiuni şi când nu îmi convine ceva, îi chem la vot", a spus Isărescu.
În opinia sa, reducerea impozitelor şi mărirea bazei de impozitare sunt soluţia de luat în considerare de autorităţi. Mai multe pe Capital.ro.