Căntăreaţa a primit o ofertă de a cânta în pauza de la Super Bowl 2019, dar a refuzat-o din solidaritate cu fostul fundaş al echipei San Francisco 49-ers, Colin Kaepernick, potrivit BBC.
Fost fundaş timp de şase sezoane la San Francisco 49-ers, Kaepernick a devenit cunoscut în Statele Unite ale Americii ca fiind primul jucător care a pus genunchiul în pământ în 2016, în timpul imnului naţional, pentru a protesta faţă de violenţele poliţiei contra comunităţii de culoare din SUA. Gestul lui a fost urmat şi de alţi jucători din Liga Naţională de Fotbal american (NFL), dar şi din alte sporturi. După expirarea contractului său cu San Fransisco 49-ers, Kaepernick nu şi-a mai găsit echipă.
Sursa: mediafax.ro