TRADIŢII DE PAŞTE. În tradiţia ortodoxă, începutul sărbătorii e marcat odată cu postul de şapte săptămâni. La Înviere este bine să te îmbraci cu o haină nouă, îmbrăcămintea nouă, la fel ca şi apa, are un rol purificator.
TRADIŢII DE PAŞTE. În ziua de Paşti nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion, viermii vor mânca semănăturile, recolta va fi distrusă şi te va prinde ploaia ori de câte ori vei vrea să lucrezi câmpul.
TRADIŢII DE PAŞTE. Lumânarea de la Înviere trebuie păstrata în casă şi aprinsă în caz de boală, calamităţi naturale, supărări, conform tradiției populare.
TRADIŢII DE PAŞTE. În dimineaţa Paştelui e bine să priveşti prima dată într-un vas cu apă neîncepută. Se spune că vei avea vederea buna în restul anului.
TRADIŢII DE PAŞTE. Se spune că e bine să te speli pe faţă cu apa neîncepută dintr-o cană nouă, în care ai pus un ou roşu, unul alb, un bănuţ de argint şi un fir de iarbă verde, semne ale sănătăţii, prosperităţii şi sporului în toate.
TRADIŢII DE PAŞTI. În ziua de Paşti nu se mănâncă oul cu sare, se spune că transpiri tot anul, spune tradiția populară.
TRADIŢII DE PAŞTE. Pasca, crucea de pe ea sau anafura sunt considerate de leac, de aceea se păstrează bucăţi din ele peste an.
TRADIŢII DE PAŞTE. Cocoşul sfinţit de Paşti se credea a fi o sursă de belşug, sănătate şi dragoste. În vechime oamenii aduceau cocoşi la slujba de Înviere, pe motiv că aceluia căruia îi va cânta primul cocoşul în acea noapte va avea noroc tot anul. Apoi cocoşii erau daţi de pomană săracilor.