„Demarate anul trecut, odată cu reluarea lucrărilor de la pasajul pietonal subteran, a cărui execuţie a început în anul 2007, fiind, ulterior, abandonată, până la momentul luării în administrare de către Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, lucrările de resistematizare şi de modernizare a sistemului rutier vor continua în perioada următoare la suprafaţă.
Mai exact, în momentul de faţă, constructorii realizează finisajele la nivelul pasajului subteran, iar apoi vor continua cu lucrări specifice de eliminare a trecerilor de pietoni şi de relocare a acestora în interiorul tunelului. Astfel, şoferii vor putea traversa intersecţia într-un interval de timp cât mai scurt, pietonii vor circula în siguranţă prin subteran, fapt ce va duce la fluidizarea întregului trafic, atât rutier cât şi pietonal. Mai mult, tot pentru fluidizarea circulaţiei rutiere şi pentru eliminarea blocajelor din trafic, autoritatea locală va lua măsuri de lărgire a părţii carosabile, sens în care pe Calea Şerban Vodă se vor amenaja încă două benzi de circulaţie în zona intersecţiei”, se menţionează în comunicatul Primăriei Sectorului 4.
Pentru aceste lucrări de lărgire, echipele de intervenţie au început, zilele trecute, să pregătească deja frontul de lucru necesar constructorilor şi au eliberat domeniul public, pe al cărui amplasament se vor efectua lucrările de modernizare a sistemului rutier. Pentru aceasta, terenul respectiv a fost eliberat şi, totodată, au fost dezafectate construcţiile aflate pe acesta, conform autorizaţiei de desfiinţare, emisă la începutul acestui an, precizează sursa citată.
Imobilele în cauză au fost expropriate anul trecut, în vederea realizării de lucrări de utilitate publică, constând în regenerarea spaţiilor publice din zonă, prin modernizarea sistemului rutier, a platformelor şi a locurilor de parcare existente, a spaţiului pietonal, a spaţiilor verzi şi a iluminatului public (de tip smart). În momentul de faţă, imobilele se află în proprietatea publică a Municipiului Bucureşti şi în administrarea Sectorului 4 al Capitalei, urmare a unei dispoziţii de expropriere, emisă în anul 2022 şi care reprezintă titlul de proprietate, se arată în comunicatul menţionat
„La momentul eliberării domeniului public, însă, în locaţia respectivă, au fost constatate o serie de nereguli. Astfel, pe amplasamentul lucrărilor de utilitate publică, au fost identificate construcţii ilegale, neautorizate şi nedeclarate, indicii de desfăşurare a unor activităţi comerciale, fapte interzise, de altfel, conform unei hotărâri a instanţei, dar şi indicii de sustragere, în mod fraudulos, a curentului electric din reţeaua publică a Capitalei, constând într-un branşament ilegal la reţeaua publică de alimentare cu energie electrică a oraşului. Toate acestea au fost aduse, de îndată, la cunoştinţa instituţiilor competente să constate, să verifice situaţia şi să dispună măsurile ce se impun”, precizează Primăria Sectorului 4.
Zona Eroii Revoluţiei este una dintre cele mai aglomerate din Bucureşti, iar proiectul pasajului subteran prevede mutarea unor treceri de pietoni în subteran, semaforizarea intersecţiilor, legături prin pasaj către metrou şi staţiile de tramvai, dar şi lărgirea arterelor de circulaţie, noi locuri de parcare, reamenajarea de spaţii verzi şi modernizarea sistemului de iluminat public.