Clipe de groază pentru un copil de 4 ani, rămas singur acasă, în toiul nopții. Pompierii au fost alertați, printr-un apel la 112, după ce un bărbat, locatar al unui bloc învecinat, a semnalat faptul că băiețelul a fost lăsat nesupravegheat în casă. Potrivit acestuia, prin fereastra deschisă se auzeau plânsetele copilului.
În urma apelului, pompierii militari din cadrul Detașamentului 1 Oradea s-au deplasat de urgență la adresa indicată. Aceștia au constatat că două dintre ferestrele apartamentului erau deschise, existând riscul ca băiețelul să ajungă la nivelul acestora și să cadă de la înălțime.
Intervenția a fost una spectaculoasă. Salvatorii au utilizat scara culisabilă și astfel au reușit să pătrundă printr-una dintre ferestrele deschise în camera în care se afla copilul.
Ulterior, băiețelul a fost predat teafăr de către pompierii militari tatălui său care, între timp, sosise acasă.
Citește continuarea pe realitateadeoradea.net.