Miron Mitrea e de părere că discursul a fost unul foarte bun iar Mircea Geoană încearcă să transmită subliminal că are susținerea americanilor prin poziția pe care o ocupă la NATO:
"Am citit tot discursul lui Mircea Geoană, e foarte bun, a avut un discurs de candidat la președinție foarte bun. Mi-a atras atenția unde a vorbit. Mircea Geoană vorbește despre România și despre candidatura la președinție, evident a lui, și își arată oferta iar în spatele lui scrie NATO. Mircea nu e un prost politician, el a pierdut alegerile atunci pentru că s-a dus greșit pe mâna unei echipe.
Subliminal ne transmite că sunt americanii în spatele lui și el e potrivit să vin în România. Mircea a prins o chestie de care România are nevoie: ne spune că avem nevoie de un proiect de țară", a declarat Miron Mitrea.