Doi credincioși au filmat momentul uluitor în care buzele Fecioarei Maria dintr-o icoană par să se miște în timp ce preotul recită rugăciunea Tatăl Nostru.
Întâmplarea uluitoare a avut loc în biserica St Charbel din Sydney, scrie publicația britanică Mirror.
După ce filmulețele au fost postate pe YouTube, sute de catolici se îngrămădesc acum să vadă minunea cu ochii lor.
În imagini se vede, mai ales spre finalul înregistrării, cum buzele Fecioarei se mișcă, iar mai multe voci din biserică devin agitate la vederea acestui fenomen.
Scepticii spun că ar fi vorba doar de un joc de lumini care creează iluzia mișcării buzelor.