Prezent joi la Ploiești pentru a inaugura sensul giratoriu de pe Centura de Vest, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a vorbit pe tema interzicerii companiilor de ride sharing, potrivit Realitatea de Prahova.
Răzvan Cuc a susținut că a discutat cu cei de la platformele electronice, ministrul caracterizat informațiile apărute ca fiind drept „fake news", precizând că domeniul va fi reglementat în curând, proiectul de act normativ urmând a fi pus în dezbatere public.
„Am avut o întâlnire cu cei de pe platformele electronice: Uber, Clever, etc. Am avut o întâlnire la minister tocmai pentru a le explica că nu vor fi interzişi. Văd că este un fake news care circulă peste tot că Uber este interzis. Am văzut că inclusiv cei de la platformele electronice au declarat că nu vor fi interzişi, dar văd că se tot propagă ştirea asta peste tot în mass-media.
Nu îi interzice nimeni, nu vor fi probleme, din contră, de 5 ani de zile nu s-a implementat acest domeniu, iar guvernarea PSD este guvernarea care va reglementa acest domeniu. Ei au fost foarte mulţumiţi pentru că au avut un partener de dialog în ultima lună, au venit cu câteva observaţii de care trebuie să ţinem cont, după care vom urca acest proiect pe procedura de transparenţă.
Trebuie să reglementăm noi din punct de vedere tehnic şi legal, dar nu se pune problema de interzicere. Noi prin ordonanţa care s-a dat în luna aprilie am combătut pirateria. Uber nu este piraterie, se face o confuzie foarte gravă", a declarat Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor.
Declarația video AICI