“Şpaga în sănătate este cumva la 20-30 la sută, pe când în alte sectoare este 10-20%. Dacă ne uităm la domeniul sănătăţii, este cumva al doilea mare cheltuitor din buget după serviciile sociale gestionate de Ministerul Muncii. Deci este important, când spunem că nu sunt bani în sănătate, este adevărat, pe anumite sectoare. Dar, în general pentru sănătate cheltuim o sumă relativ mare. Cum vorbim de o sumă relativ mare, este un sector oarecum apetisant pentru corupuţie. Este greşit ca atunci când vorbim de şpagă în sistemul medical, să ne gândim în primul rând la şpaga pentru medici. Eu nu cred că cea mai mare parte din şapagă se duce la medici”, a afirmat ministrul Vlad Voiculescu.
Ministrul a mai spus că plicul dat de bolnavi este ilegal, iar condiţionarea actului medical este abominabilă.
“Plicul nu este legal nici înainte şi nici după (actul medical, n.r.). Dar, ceea ce pot spune, condiţionarea actului medical este abominabilă. Acest lucru nu trebuie să fie acceptat de niciunul dintre noi atunci când mergem în spital. Aşa că încurajez pe oricine să raporteze lucruri de genul acesta”, a adăugat ministrul Sănătăţii.
Întrebat despre "curăţarea" corpului profesional din sănătate, el a spus că orice faptă de corupţie trebuie sesizată, dar trebuie să ştim cu toţii ce fel de societate dorim, ce fel de sistem de sănătate dorim.
"Vrem să avem un sistem în care pacientul nu are acces la servicii de sănătate decât dacă îşi vinde ce mai are pe acasă? Nu cred că există un medic sănătos la minte care să îşi dorescă acest lucru”, a adăugat ministrul Sănătăţii.