Borisov va decide dacă să accepte sau nu demisia acestuia din funcție după discuţii cu partenerii din coaliţia de guvernare.
Demisia ministrului Justiţiei intervine în contextul protestelor antiguvernamentale care au loc în Bulgaria din luna iulie, fiind susţinute de opoziţia socialistă şi de preşedintele Rumen Radev. Principalele revendicări sunt demisia guvernului condus de Boiko Borisov şi a procurorului general Ivan Gheşev şi organizarea de alegeri anticipate.
Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a declarat, pe 14 august, că va demisiona dacă Parlamentul îi aprobă planurile de convocare de alegeri pentru o mare adunare naţională pentru a modifica Constituţia în sensul sporirii responsabilității sistemului judiciar şi înjumătăţirii numărul de parlamentari.
Două treimi dintre cei 240 de deputaţi ai Bulgariei trebuie să voteze favorabil organizării de alegeri pentru o mare adunare naţională.
Scrutinul parlamentar la termen este prevăzut pentru martie 2021.