Întrebat dacă au existat opinii contra prevederilor Ordonanței de Urgență privind modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, ministrul Justiției, Florin Iordache, nu a negat, însă a precizat că acestea au venit în special din partea societății civile și că s-a ținut cont de ele în redactarea actului normativ.
”Da, îmi asum ordonanța, atât timp cât sunt ministru. Am văzut că este atacată la CCR. În aceste condiții, CCR poate hotărî dacă este sau nu constituțională”, a declarat Iordache.
Ministrul susține că nu este necesară retragerea celor doi secretari de stat, Oana Schmidt-Hăineală și Constantin Sima, și a motivat că și-a delegat atribuțiile pentru că ”cineva” trebuie să se ocupe de comunicarea interinstituțională cât timp el se află în Parlament.
”Avem un regulament și cred că CSM trebuie să-l respecte. Dacă în regulament se spune că revocarea se poate face numai la cererea ministerului, plus cel care a solicitat, respectiv cei doi magistrați, fără îndoială această solicitare nu-și are un temei juridic. S-a creat confuzie, pentru că ieri ni s-au solicitat o serie de date în termen foarte scurt și eu am fost la Parlament în mai multe dezbateri. Pentru a nu bloca relațiile cu alte instituții, în acele ore cineva trebuia să semneze. Astăzi, când plec, mă voi opri la Parlament. Dacă trebuie semnate acte în această perioadă, nu credeți că trebuie un secretar de stat să fie acolo să le semneze?! Nu cred că în perioada în care lipsesc din minister comunicarea instituțională trebuie să lipsească”, a declarat Iordache.