"Din analiza făcută astăzi, 21 februarie, împreună cu CNACAV, rezultă că este posibil ca vaccinarea prioritară a personalului din sistemul de învăţământ să demareze chiar în această săptămână. O decizie se va lua în cursul zilei de mâine (luni - n.r.) şi va fi anunţată de CNACV. Ministerul Educaţiei apreciază în mod deosebit eforturile făcute de către CNACV în acest sens", se arată într-o informare a Ministerului Educaţiei.
Potrivit sursei citate, pentru programare va trebui ca fiecare inspectorat şcolar judeţean şi fiecare universitate să furnizeze cât mai repede către DSP listele nominale cu personalul din învăţământ care doreşte să se vaccineze în aceste centre dedicate (grupat în funcţie de vârstă, sub şi peste 55 ani).
"Operaţiunea va dura circa o săptămâna. Locaţiile centrelor locale de vaccinare prioritară a personalului din învăţământ sunt deja cunoscute (spre exemplu, pentru Bucureşti, se are în vedere organizarea a 22 de linii de vaccinare în complexul ROMEXPO)", afirmă Ministerul Educaţiei.
Până în prezent s-au vaccinat 42.000 angajaţi ai sistemului de învăţământ, din care 21.000 au făcut şi rapelul. Acest număr nu include personalul din învăţământul superior medical - personal care, deşi este angajat în sistemul de învăţământ, a fost înregistrat la vaccinare în categoria "personal medical", a mai precizat instituţia.
"În acest moment, în platformă de vaccinare s-au înregistrat 128.817 angajaţi din sistemul de învăţământ (fără medicii din învăţământul superior medical)", a mai precizat Ministerul Educaţiei.