„O să avem periodic întâlniri la minister, atât pe tema aplicării contractului colectiv de muncă, dar și asupra modului în care se derulează relația și dialogul social între cele două părți”, a declarat Bogdan Ivan.
Mâine, când va fi semnat noul contract colectiv de muncă, în care vor fi incluse și majorările de salarii, va lua sfârșit și greva. Principalii afectați de greva poștașilor au fost pensionarii, pentru că marea majoritate a seniorilor României, așa își primește pensia: lună de lună, în plic, de la poștaș.
De la ce a pornit totul?
Conducerea Companiei Naţionale „Poşta Română” a luat la cunoştinţă de decizia Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România de a declanşa conflictul colectiv de muncă sub forma unei greve generale în data de 1 aprilie.
Compania subliniază că escaladarea conflictului de muncă este una artificială, iar Compania Naţională „Poşta Română” a luat toate măsurile pentru depăşirea acestuia. Asigurăm pe cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie, mai spunea compania.