”Domnul Iancu dorește să fie de mult timp ministru al Energiei, iar în această dorință de promovare populația este alarmată în mod incorect. Legat de consumatorii casnici, riscul ca prețul să crească nu există. Legat de cele 170 000 de firme, am făcu tot ce s-a putut, un anagajament etse un anagajament. Multe teme sunt false, pate dintr-o dorință de promovare,Legat de cele 170 000 de firme, împărtășesc într-o mare măsură îngrijorarea dvs, eu am încercat să fac tot ce am putut ca să mai temporizeze această liberalizare, să o mai amân, am mai primit un termen, dar nu am primit suficientă susținere din țară, inclusiv din partea domnului Iancu”, a mai spus acesta.
Reamintim că președintele Comisiei pentru Industrii l-a acuzat pe actualul ministru delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, fost manager în compania petrolieră OMV Petrom, că, odată ce a căpătat o calitate guvernamentală, "în mod surprinzător, practic, a început să facă lobby de pe poziția guvernamentală în a nu susține o dezbatere publică pentru redevențe". Totodată, susține Iancu, "același personaj, acum ceva timp, era cel mai activ și agresiv reprezentant al OMV în instituțiile guvernamentale".